A doua zi după aceasta întrunire ne-am dus la palatul de Iarnă, reşedinţa împăratului de mai înainte, să vedem dacă nu-l putem cumva găsi pe Kerenschi, că parcă nu ne venea să plecăm din capitala fără să-l vedem şi să vorbim cu şeful guvernului şi totodată şi al statului, fiindcă aceasta a fost ţinta noastră principală la plecarea de la făţa locului.

Ajuns acolo am reuşit să pătrundem în anticamera cabinetului lui de lucru.

În anticameră mai aşteptau audienţa cîteva persoane şi atuncea am luat şi noi loc şi ne-am pus pe aşteptate, chibzuind să vorbim şi ce să-i spunem.

Ca uşier era un zdrahon de soldat gradat, înalt şi cu o barbă respectabilă neagră, ca pana corbului. Era un om în vârstă. Discutând între noi în graiul nostru moldovenesc, la un moment dat se apropie de noi şi ne spune foarte sever : ”Domnilor, nu ştiţi că se apropie să se vorbească în limba germană ? Doar sîntem în război cu nemţii, ei sunt duşmanii noştri şi D-vstre vorbiţi în graiul lor.”

La început noi ne-am cam fâsticit, privind figura lui severă, dar venindu-ne în fire îi spunem:” Domnule, cum se vede D-ta nu cunoşti limba germană, ca noi doar nu vorbim în limba germană.”

El atuncea se schimbă la faţă, ca un adevărat artist. Face o faţă veselă, surîde şi se năpusteşte pe rînd la fiecare dintre noi, îmbrăţişîndu-ne şi sărutîndu-ne, cu următoarele cuvinte: Fraţilor de unde sunteţi şi ce căutaţi pe aicea? că şi eu sunt moldovan de-a D-vstre. Sunt de loc din judeţul Orhei, răzeşi de a lui Stefan cel Mare. Am făcut serviciul militar în garda împărătească şi mai mult timp am servit ca vestovoi (uşier) tot aicea la cabinetul împăratului Neculai al II-lea. Acuma m-au mobilizat pentru război şi fiindcă sunt cam bătrîn, după cum vedeţi, m-au pus la vechiul meu serviciu, numai că acuma nu slujesc împăratului ci revoluţiei socialiste .

Ei, ce mai bucurie pe noi. Am vorbit cu dînsul despre multe lucruri şi mai ales ne-am bucurat că el ne va introduce la Kerenschii. Cînd acolo, aflăm că Kerenschii nu-i acolo, el mai rar vine la Petrograd. Mai mult stă la Moghileov la Cartierul General şi adesea timpul de pe urmă face călătorii pe front să-i convingă personal pe ostaşi să continuie războiul. Dar că nu-i nimica, în locul lui primeşte audienţe un general din aceştia noi făcuţi de dînsul şi că întîmplarea face să fie şi el basarabean, de prin sudul provinciei noastre. Numele îmi scapă, parcă Leviţchii, dacă nu mă înşel.

Cînd ne-a venit rîndul, omul cu care ne împrietenisem ne-a intodus, şi cîn am păşit pragul cabinetului de lucru, am văzut o sală, atît de mare că parcă nu i se mai desluşea marginile şi la mijlocul sălii, cel puţin la vreo 30 de paşi de la intrare, aşezat într-un fotoliu somptuos un general, destul de tînăr, roş la faţă şi plin de vigoare.

Cum ne-am apropieat de biroul lui s-a sculat în picioare, ne-a strâns mâna şi ne-a poftit să luăm loc. Cum a aflat că suntem o delegaţie din Basarabia imediat nea spus: da ştiţi că şi eu sunt basarabean. Ne-a întrebat cu ce scop am venit la Petrograd, şi noi i-am povestit amănunţit totul pentru ce-am venit şi ce am izbutit să facem pînă în acel moment.

După ce ne-a ascultat cu multă ateţie iar s-a sculat în picioare şi noi gîndind că aceasta este un semn că audienţa a luat sfîrşit ne-am sculat de pe fotolii. El ne-a rugat foarte insistent să stăm jos şi a început să ne povestească diferite lucruri despre faptul cum se desfăşoară revoluţia în imperiu şi că Kerenschii e cam necăjit că ostaşii nu mai vor să lupte. Noi i-am spus părerea noastră şi a cercurilor noastre că toată lumea crede că nu e bine sa continuăm razboiul, că e mai bine şi mai folositor pentru ţară va fi sa ne ocupam de noua organizare a tarii, care pentru a trece de la regimul ţarist la cel socialist are nevoie de multa muncă şi în oraşe şi la sate, unde elementele anarhiste au şi început sa-şi ridice capul şi să devasteze şi dezorganizeze viaţa publică. Ne-a spus că poate avem dreptate, dar că părerea lui Kerenski este alta.

Dupa aceasta ne-a promis tot concursul şi ne-a invitat in cazul când vom avea nevoie de el să ne adresăm direct lui şi el pe cât îi va fi posibil ne va ajuta in toate acţiunile noastre.

La desparţire ne-a strâns mâinile cordial şi ne-a dorit spor la muncă, repetând să nu uităm că avem un concetăţean, care poate să ne fie de folos în multe privinţe. I-am mulţumit mult şi aşa ne-am despărţit, cu cele mai bune impresii şi mulţumiţi că peste tot găsim oameni de inimă de pe la noi, care sunt gata să ne ajute.

Dupa vreo două zile de repaus am plecat cu trenul spre Chisinau. Când am sosit la Chisinau aici în urma comunicărilor noastre şi publicaţiilor din presă prietenii noştri din organizaţiile revoluţionare ostăşeşti moldoveneşti, la care se asociase şi organizaţiile revoluţionare civile făcuse toate pregătirile necesare pentru ţinerea congresului convocat de noi. Se obtinuse cea mai mare şi cea mai frumoasă sală din Chisinau – Sala Eparhială. Se alcătuise un birou de organizare a congresului. Se înfiinţase în gara un birou de iformaţie şi îndrumare a delegaţilor, care deja şi începuse să sosească din toate colţurile imperiului rusesc, pe unde fusese imprăştiaţi moldovenii cu ocazia războiului. Noi am raportat comitetelor din Odesa si Chişinău tot ce am făcut şi am ajutat la organizarea congresului, la pregătirea locurilor de găzduire a delegaţilor şi hrana lor.

Cu aceasta a luat sfârsit şi misiunea delegaţiei noastre.