A activat în Sfatul Ţării în calitate de deputat din momentul inaugurării parlamentului basarabean (21 noiembrie 1917) până la autodizolvarea lui legală (27 februarie 1919), cu o întrerupere de mandat în perioada 26 ianuarie - 24 noiembrie 1918. A făcut parte din grupul celor 44 de deputați aleși de Congresul Ostașilor Moldoveni.

Astfel deputatul Ștefan Holban a participat la proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești din data de 24 ianuarie 1918, însă nu avea mandat de deputat în momentul proclamării Unirii Republicii Democratice Moldovenești cu Basarabia din data de 27 martie 1918.

Reluându-și mandatul de deputat în aceeași zi când și prietenul său Pan Halippa și-a preluat funcția de Președinte al Sfatului Țării în 25 noiembrie 1918, Ștefan Holban votează la 27 noiembrie 1918 Unirea necondiționată a Basarabiei cu România renunțându-se astfel la condițiile stipulate în Actul Unirii din 27 martie 1918, și este ales vicepreşedinte, în Comisia de lichidare a Sfatului Țării, comisie compusă din foştii deputaţi Gherman Pântea (preşedinte), Teodosie Bârcă (secretar), Gheorghe Tudor şi Constantin Osoianu (membri).

Acum deține funcția de deputat al Sfatului Țării și Luca Știrbeț - prietenul de copilărie, camarad de arme și politică al lui Ștefan Holban, care de asemenea făcuse parte din Comitetul Ostașilor Moldoveni de la Odesa. Acest fapt este dovedit de mărturiile anchetei efectuate sublocotenentul NKVD-st Cherepanov, la 26 august 1940, prin care Luca Știrbeț confirmă că a participat în calitate de deputat al Sfatului Țării la votarea actului de Unire necondiționată a Basarabiei cu România din 27 noiembrie 1918.

Ștefan Holban activează în cadrul Comisiei pentru Lichidarea Lucrărilor Sfatului Ţării până la 31 august 1919, data desfiinţării ei. De asemenea participă la votarea Legii împroprietării cu pământ al țăranilor din Cărpineni. De această lege au beneficiat și

Astfel, Ştefan Holban este printre puţinii deputaţi care, în condiţiile oferite de revoluţia rusă din Februarie 1917, a participat la organizarea Sfatului Ţării, iar, după unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), la lichidarea lui ca necesitate obiectivă. O asemenea performanţă politică istorică au avut norocul să înregistreze doi alţi deputaţi ai Sfatului Ţării — Ghe‑man Pântea şi Constantin Osoianu.