Paralel cu activitatea pedagogică, îşi desăvârşeşte pregătirea intelectuală la Facultatea de Drept a Uni‑ersităţii din Iaşi, obţinând licenţa în 1926. În acelaşi an îşi dă demisia din învăţământ şi se înscrie la Baroul din Chişinău pentru a profesa avocatura. Profesia de avocat a exercitat‑o cu multă dăruire şi responsabilitate, acordând de multe ori asistenţă juridică gratuită consătenilor săi, ţăranilor nevoiaşi din alte sate, celor asupriţi pe nedrept cât şi refugiaţilor — după 28 iunie 1940 şi respectiv 1944. Profesia de avocat o va exercita până la arestarea sa de către regimul comunist în 1956.

Iată cum își amintea de consătenii săi în 1955 în Monogtafia Cărpineni:

De pildă, în ce privește oamenii, caracterul și comportarea lor. Eu nu am întâlnit oameni așa de cumsecade ca la Cărpineni. Pe lângă că sunt cinstiți, oameni de cuvânt, lucru pe care l-am prețuit în viață, mai mult decât orice, ei sunt muncitori, economi, chibzuiți, cumpătați, respectoși și au un mod deosebit de delicat de a se prezenta în raporturile lor cu alți oameni. Crime, furturi și alte fapte rele, aproape că nu se întâmplau, cel puțin înainte vreme. În caz de împrumuturi de bani, între dânșii nu se știa ce este polița de asigurare, cuvântul era polița cea mai tare.

Nu pot uita câtă plăcere îmi făceau, când mă vizitau cu vreo treabă sau pur și simplu numai să mă vadă în biroul meu de avocatură de la Chișinău. Parcă nu știau cum să se așeze, cum să-și aleagă cuvintele cele mai potrivite și mai delicate ca să-mi fie pe plac. Îmi venea să-i sărut nu altceva!

Dar când mă duceam eu la dânșii! Nu știa care și mai de care să mă poftească măcar pentru câteva minute și în gospodăria lui și nu știau cum să mă primească mai bine și să mă cinstească și să-mi vorbească frumos, că=mi era peste puterile mele, ori cât de grăbit aș fi fost, să-i refuz.

Un lucru însă trebuie să se știe, că în toată această purtare a lor nu era nici urmă de servilism. Totul și toate cu toată demnitatea de om și în special de răzăși dârji și independenți.