Revenirea la Chişinău, acasă. (1941—1944).

ÎEugen Holban relata despre întoarcerea din refugiu: In toamna anului 1941, revenisem cu pãrintii in Chisinãul, ars si distrus, in mare parte. Acestui aspect dezolant se adaugã corpurile neînsufletite ale celor descoperiti in gropile comune, -din strada Viilor,- asasinati prin împuscarea in ceafã. Ne stabilim la vechiul domiciliu, din strada Tighinei nr. 2-4, in clãdirile rãmase intacte, datoritã pozitiei periferice.

Prietenul din copilărie al lui Ștefan Holban - Luca Știrbeț numai era, fiind arestat. Împreună cu Tudor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Teodosie Cojocaru, Teodor Uncu, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Ion Codreanu, Ştefan Botnariuc și cu fostul ministru Emanoil Catelly, Luca Știrbeț a fost dus în GULAG de către NKVD. Acesta s-a stins din pe data de 15 Martie 1942 în spitalul penitenciarului nr. 4 din orașul Cristopol, un oraș din Republica Tatarstan, pe atunci RASS Tătară.

Bucuria revenirii Basarabiei la trupul ţării şi revenirii la baştină a fost mare, dar de scurtă durată. În speranţa că totul se va vindeca şi reface, a început să mai încropească câte ceva din gospodărie. Dar veştile de pe frontul sovietogerman erau îngrijorătoare. Sentimentul de incertitudine puse stăpânire pe mulţi basarabeni, inclusiv familia Holban. Apropierea frontului de hotarele României, i‑a forţat să ia din nou drumul pribegiei, la începutul lunii martie 1944.

În octombrie 1944, profund îndurerat de plecarea unicului fiu, tatăl lui Ștefan Holban - Toma (Chiprian) se stinge din viață. A fost înmormântat de preotul Andronic Buruiană la loc de cinste, pe teritoriul Bisericii, știind, că nu mai are pe nimeni la Cărpineni, care să poarte de grijă mormântului.

Cel de‑al doilea refugiu. Martie 1944.

De data aceasta am mers pe ruta Hîncesti-Leuseni-Husi. Trecem din nou Prutul, oprindu-ne, însã, pentru a ne lua rãmas bun, a doua oara, de la Basarabia noastra, într-o atmosferã de emotie si tristete.

Incepe al doilea refugiu. Continuãm drumul, împreunã, pîna la Buzãu, unde ne despãrtim. Fiecare pleacã spre destinatia, dinainte cunoscutã. La 5 aprilie 1944, înainte de a intra in Ploiesti, asist îngrozit la bombardamentul american asupra orasului Ploiesti si împrejurimilor

Calul meu, atît de blînd si docil cîteva zile nu-l pot stâpîni. In alte 4 zile voi ajunge la Rm. Vîlcea, localitate in care se stabiliserã pãrintii mei.

Si de data aceasta basarabenii s-au bucurat de o primire frãteasca (ajutoare bãnesti, cantine pentru refugiati, case pentru cazare etc.). În oraşul care i‑a adăpostit temporar sprijină organizarea unei cantine pentru 200 de refugiaţi basarabeni, condusă de soţia sa.

Vine 23 august 1944. Cetãtenii manifesta si jubileazã cu prilejul încheierii armistitiului. Noi basarabenii eram, însã, tristi, stiind ce va urma.

Dupã ce ocuparea României de cãtre trupele ruso-sovietice, constituie un fapt împlinit si comunistii se instaleazã la putere, basarabenii trãiesc teama "repatrierii", dictatã de rusi. Multi îsi procurã acte de nastere false, cu ajutorul binevoitor al autoritãtilor românesti. Pe mãsurã ce timpul trecea, vînarea basarabenilor se intensificã, mai ales acolo unde începuserã sâ se instaleze comunistii sau cozile lor de topor.

Urmeazã deceniile comuniste de teroare si degradare moralã. - incheia cu o notă tristă Eugen Holban amintirile din al doilea refugiu.