După sfârștul celui de al doilea război mondial Ștefan Holban cu famila se va stabili de la Râmnicu Vâlcea la București. Aici a fost pensionat, ca avocat. Dar odihan binemeritată nu a fost de durată.

Cu mici excepţii, aproape toţi fruntaşii mişcării de eliberare naţională din Basarabia au devenit victime ale terorii comuniste, instaurate în spaţiul românesc, în primele decenii postbelice, iniţial, în Basarabia, apoi, în întreaga Românie. Constatăm doar nesemnificativa deosebire de aplicare a fenomenului ca spaţiu temporal: unii au fost băgaţi în închisorile comuniste în chiar primii ani de ocupaţie sovietică, alţii — ceva mai târziu, dar esenţa regimului şi atitudinea lui faţă de om a fost una şi aceeaşi: de teroare, degradare, înjosire, de distrugere morală şi în fine, nimicire fizică şi ştergerea tuturor urmelor ale crimei. Ştefan Holban face parte din categoria celor din urmă,a fost privat de libertate, relativ târziu, dacă desigur convenţional admitem că viaţa unui om în condiţiile regimului totalitar comunist poate fi catalogată/ con‑siderată drept liberă. Mai degrabă, rămânerea în afara închisorii nu era un indiciu al libertăţii şi securităţii personale.

Spre deosebire de colegii de generaţie, Şte‑an Holban a cunoscut ororile închisorilor comuniste relativ târziu: unii din foştii săi camarazi de luptă reuşiseră deja să iasă la libertate, dacă, desigur libertate se poate numi viaţa din afara pereţilor închisorilor, alţii îşi terminaseră zilele între zidurile închisorilor. A fost arestat în vara anului 1957, mai precis la 15 iulie, la vârsta de aproape 71 de ani. Era la vârsta la care binemerita de la patrie recunoştinţă, linişte şi odihnă. Dar între timp, patria sa devenise alta: nu era cea pentru care luptase şi îşi consacrase întreaga viaţă. Stăpâni în casa pe care o construiseră o întreagă generaţie de luptători deveniseră străinii.

Eugen Holban, fiul, povesteş‑te împrejurările în care tatălui său Ştefan Holban fost arestat şi condamnat: Participă la o reuniune familiară la care printre altele s‑a discutat evenimentele revoluţionare şi perspectivele politice din ţară. Răspunde cu vorbele înţelepte deseori auzite în mediul sătesc basarabean: vom trăi şi vom vedea. Totuşi, procurorul cere condamnarea, bazat pe activităţile sale politice din trecut şi va fi condamnat la 15 ani temniţă grea, pentru asociaţii în scop de uneltire contra securităţii statului.

Din momentul arestării (1957) şi până în toamna anu‑lui 1963, nimeni, inclusiv familia nu a cunoscut nimic despre soarta lui Ştefan Holban. În cele din urmă, în noiembrie 1963, la repetatele cereri adresate organelor de resort, familia a primit o scrisoare de la Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul M.A.I. al României, prin care i se comunica faptul decesului, întâmplat cu doi ani în urmă.

Scrisoarea nr.21342 din 12 noiembrie 1963: deţinutul Ştefan Holban a încetat din viaţă în timpul executării pedepsei. Din aceiaşi scrisoare familia a aflat că ultima închisoare în care a fost deţinut şi în care şi‑a sfârşit zilele a fost cea din Botoşani. A murit la 27 august 1961 (la 1 august împlinise vârsta de 75 de ani). În cei patru ani de detenţie Ştefan Holban a cunoscut şi ororile altor închisori comuniste: Jilava şi Gherla.