10 august 1482/2023 - Carpinenii renăscuți dintr-o iubire
La trecerea unui timp după ce se acordase amnistie tuturor deţinuţilor politici (1964), Eugen Holban a mers la Botoşani pentru a găsi rămăşiţele pământeşti ale tatălui său. Eugen Holban povestește: Primul drum îl fac chiar la închisoare, la directorul ei, care mă primeşte în audienţă. Alături de director stătea responsabilul politic, care, aflând că mă informez de locul unde a‑şi putea găsi osemintele, se arată iritat şi autoritar, întrebându‑l pe director: ce treabă are dumnealui să se informeze de asemenea lucruri?. Directorul cu oarecare modulare a vocii, îi spune: în calitate de fiu al unui fost deţinut, care a murit aici la noi. Apoi, adresându‑mi‑se mă informează că numai primăria oraşului Botoşani şi administraţia cimitirului Eternitatea sunt în măsură să‑mi satisfacă cererea.
Prin paznicul cimitirului şi mai ales prin femeile care îngrijeau unele morminte, reuşesc să capăt unele informaţii, după ce le captez încrederea. Sunt condus la parcela în care au fost înmormântaţi deţinuţii politici, respectiv într‑un colţ al cimitirului, de unde se întindeau spaţii virane, iar închisoarea se profila, departe, peste acel câmp. Mi se spune că cei morţi în închisoare erau aduşi direct peste câmp şi numai în timpul nopţii. Gardul de sârmă al cimitirului era atunci desfăcut pe o anumită porţiune, pentru a îngădui intrarea în acest colţ de cimitir.
Obţin o informaţie importantă şi anume aceea că îngroparea morţilor se făcea în ordinea succesiunii datelor calendaristice. Pe baza acestei informaţii şi ţinând seama de data decesului (27 august 1961), încerc să identific locul. La serviciul de stare civilă al Primăriei din Botoşani mi se spune că pot primi, fie autorizaţia pentru deshumare şi transferarea osemintelor, în caz de identificare, fie dreptul la concesiunea locului respectiv. Cum mormintele fără cruci erau majoritare, o eventuală identificare presupunea cercetarea mai multor morminte, lucrare ce mi se părea anevoioasă şi poate chiar un act de impietate.
Fiind în imposibilitatea de a identifica mormântul, Eugen Holban a luat hotărârea să construiască pe locul aproximativ un mic monument funerar (un cenotaf) pe care a făcut următoarea inscripţie: Undeva, în acest colţ de cimitir, se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale lui Ştefan Holban (1886 — 1961, aug. 27).
În 2004, Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România (AFDPR) a editat Albumul memorial Monumente închinate jertfei, suferinţei şi luptei împotriva comunismului, lucrare în care a fost inserat Monumentul (o troiţă) din cimitirul Eternitatea din Botoşani — În memoria deţinuţilor politici din penitenciarul din Botoşani. Ideea ridicării monumentului, în memoria sutelor de oameni care s‑au jertfit în această temniţă, a aparţinut fostului deţinut politic Ganez Dumitru, iar realizarea lui a fost posibilă prin contribuţia tuturor membrilor filialei AFDPR Botoşani, inclusiv a Lolei Cocută, fiica fostului deţinut politic Anton Ferhat (mort în închisoare).
Imaginea fotografică a monumentului este însoţi‑tă de o sumară informaţie. Printre cele 120 de închisori şi lagăre de exterminare, cele mai multe înfiinţate sau construite sub regimul comunist, se află, şi închisoarea Botoşani. Amenajată într‑o fostă cazarmă în jurul anului 1958, a fost folosită ca închisoare a Securităţii Suceava pentru ca, din 1960, să devină una din închisorile principale destinate membrilor partidelor istorice — PNŢ, PNL şi PSDR.
Filiala AFDPR Botoşani a reuşit cu greu să identifice datele a 114 deţinuţi politici care, datorită regimului de detenţie, au fost exterminaţi în această închisoare, în cursul câtorva ani. (Precizăm că această cifră reprezintă numai numărul celor care au putut fi identificaţi).
Printre personalităţile a căror identitate a fost descoperită se numără: Ştefan Holban, un martir al Basarabiei, care a avut un rol important în actul Unirii Basarabiei cu Ţara; dr. Petrescu Gheorghe, din conducerea centrală a PNŢ şi preşedintele organizaţiei din jud. Prahova (ucis la 31 august 1963); Luntraru Ştefan, învăţător din Poenarii‑Burchii s.a.m.d.
Sfinţirea monumentului a avut loc la 11 august 1998.
În august 2018, prin amabilitatea dlui Gheorghe Furdui un grup de profesori și elevi au fost la mormântul lui Ștefan Holban de la Botoșani, de aunde au adus țărână ce a fost depusă între mormântul tatălui său Toma (Chiprian) Holban și fiului Eugen Holban din curtea Bisericii Înălțarea Domnului din Cărpineni.
înștiințarea despre deces
ultima filă din albumul foto
cenotaful din Cimitirul Eternitatea, Botoșani
Monumentul deținuților politici din Cimitirul Eternitatea Botoșani
Mormântul lui Toma Holban și Eugen Holban, unde este depus și pământ de la mormântul lui Ștefan Holban de la Botoșani
aducerea țărânei de la mormântul lui
Ștefan Holban din Botoșani la Cărpineni