La 16 martie 1916, Ștefan Holban este mobilizat în armata rusă și trimis la Simferopol, Crimeea pentru pregătire militară.

După intrarea României în război, fiind cunoscător de limbi străine, este trimis ca interpret la o unitate rusească din Dobrogea, de pe Frontul român, activând în cadrul comandamentului diviziei 61 ruse.

În ajunul Crăciunului anului 1916, urmare a presiunii armatelor turceşti, nemţeşti şi bulgăreşti, unităţile româneşti şi ruseşti se retrag peste Dunăre, oprindu‑se la Galaţi, mai apoi regimentele s‑au înşirat pe malul Siretului.

Aflându-se la Galaţi şi urmărind cu mare atenţie viaţa revoluţionară din Basarabia, Şt. Holban organizează selectarea publicaţiilor româneşti şi trimiterea lor Comisiei culturale moldoveneşti din Chişinău. Expediază colete de manuale şi la şcoala din satul natal, pe care avea s-o susţină pe parcursul mai multor ani.

Mă aflam, spune Ştefan Holban cu armatele ruseşti în timpul primului război mondial în satul Smârdan, între Galaţi şi Siret, pe o iarnă cumplită, unde făceam serviciul de translator între ruşi, români şi sârbi la Comandamentul diviziei VI ruse de infanterie, sub comanda generalului Simanschii, un colonel bătrân, dar viguros, rece şi sever.

Pe front linişte, dar într-o noapte se primeşte o telegramă prin care ni se anunţă abdicarea ţarului Nicolai al II-lea. Peste câteva ore o nouă telegramă în care se anunţă că ţarul a abdicat în favoarea fratelui său, prinţul Mihail Alexadrovici, dar că acesta a renunţat la tronul imperial şi că s-a format un guvern provizoriu, în frunte cu prinţul Livov, pentru girarea treburilor statului. Nici o altă lămurire, toţi surprinşi şi îngrijoraţi că …. oare ce va mai fi ?

Spre zorii zilei s-a primit, tot pe cale telegrafică o circulară lungă, cu toate instrucţiunile cum urmează să procedeze mai departe, în activitatea sa instituţiile civile şi cele militare.

Între altele, se ordona înlocuirea vechei formule pompoase de salut a militarilor printr-un simplu … să trăiţi domnule colonel, formulă care într-un mod uimitor, era cunoscută de soldaţi, fără a le fi fost comunicată, iar buna dispoziţie a lor arăta că duhul revoluţiei plana în atmosfera Rusiei ca şi-n sufletul tuturora.

Chiar din prima zi s-au făcut alegeri în toate unităţile, s-au ales Comitete Revoluţionare, s-au înfiinţat cercuri culturale pe lîngă fiecare Comitet de unitate, abonamente la toate ziarele, se ţineau conferinţe, mitinguri, toată lumea părea în sărbătoare.

Înteresant este că nu s-a auzit nici o voce, care să se pronunţe contra revoluţiei, a schimbării totale a vieţii sociale, nici chiar printre ofiţeri; ceia ce, mi-a plăcut, şi cu drept cuvînt, căci regimul ţarist ajunsese insuportabil pentru toată lumea, cu excepţiunea unei mâini de nobili şi profitori.

În această situaţie, parcă şi frontul se înfrăţise cu noi, şi el stătea pe loc.

Au fost slabe încercări să-i covingă pe soldaţi să lupte mai departe ba chiar şi personalităţi engleze şi franceze au intervenit, dar fără nici un rezultat.

Şi astfel a stat frontal pe loc până la închiderea păcii.

Ştefan Holban descrie, sugestiv, ceia ce urmează: fiind muşcat de un câine, am fost trimis la Odesa la Institutul Pasteur pentru injecţii.