Văzând că alte naţionalităţi se organizau în cadrul provinciilor sale şi îşi alcătuiesc organe şi instituţii de conducere şi administraţie proprii etc, şi că elementele civile din Chişinău nu reuşesc să facă acelaş lucru şi pentru moldoveni, Comitetul a hotărât să ia iniţiativa şi în această privinţă.

După mai multe şedinţe şi dezbateri îndelungate s-a hotărât să se trimită o delegaţie din sânul Comitetului la guvernul Kerenski cu mandat special să obţină deslegarea pentru a convoca la Chişinău pentru data de 20 octombrie 1917 primul Congres a ostaşilor moldoveni din întreaga Rusie, care în primul rând să purceadă la alegerea parlamentului revoluţionar, căruia să-i încredinţeze toată puterea în provincie, şi în al doilea rând să obţină aprobare pentru alcătuirea unei armate regulate moldoveneşti compusă din toate armele cu sediul principal la Chişinău.

Ţin minte cum s-a vorbit la aceste şedinţe că dacă civilii din Chişinău n-au reuşit până atuncea să facă acest lucru, noi militarii vom reuşi. Unde nu vom fi ascultaţi din cuvânt vom întrebuinţa forţa militară până ce nu va triumfa cauza revoluţiei.

În această delegaţie a fost ales praporşcicul Ion Păscăluşă şi subsemnatul. Cum ne-am primit delegaţiile speciale şi mandatul am plecat la drum, îndreptându-ne spre Cartierul General al Comandantului Suprem şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Kerenski, care se afla la Moghiliov, gubernia Zhitomirsk.

În tren mai sfătuindu-ne între noi, eu şi cu Păscăluţă, am găsit de cuviinţă că n-ar strica să trecem prin Chișinău, că dă … de bine de rău şi acolo este un Comitet Ostăşesc, care îşi zice Comitet Central, deşi încă în faşă, dar faptul că are sediul în capitala provinciei moldoveneşti poate ne va fi şi el de un oarecare ajutor. Zis şi făcut. Ne-am îndreptat spre Chişinău, am ajuns pe înserate şi ne-am dus direct la Comitetul Central ostăşesc, care îşi avea sediul în palatele fostului guvernator ţarist.

Ce noroc că am nimerit tocmai în toiul unei şedinţe plenare a Comitetului. Prezida colonelul Teodosie Cojocaru. Noi am stat chitic un timp oarecare şi când ne-a venit bine, ne-am anunţat că suntem o delegaţie de la Comitetul Ostaşilor Moldoveni din Odesa. S-a produs o explozie de aplauze şi strigăte de bravo. Atuncea am înţeles că ei cunosc activitatea noastră şi de aceea ne aplaudă aşa de călduros. Când s-au liniştit, preşedintele, nici una nici două: delegaţia de la Odesa are cuvântul. N-am avut încotro. Am luat cuvântul şi am expus aşa cum m-am priceput, scopul venirii noastre, delegaţiile şi mandatul ce avem de îndeplinit şi am încheiat cu rugămintea să ne dea şi Comitetul din Chişinău un delegat, care să meargă cu noi. Iar aplauze, iar strigăte de bravo.

Atuncea preşedintele se ridică de pe fotoliul său, se repede jos la mine şi mî îmbrăţişează şi sărută, spunând că tare ia plăcut cum le-am vorbit.

Propunerea noastră a fost primită cu multă bucurie şi chiar pot spune cu entuziasm, şi pe loc s-a ales ca delegat ştabs căpitanul Anatolie Popa.

Cu toate că eu şi Păscăluţă aveam delegaţii şi mandate de la Odesa, Comitetul din Chişinău a socotit de cuviinţă să ne dea şi el câte-o împuternicire formală în acelaşi scop.

De aicea toţi trei am luat trenul şi ne-am îndreptat spre Cartierul General al Comandamentului Suprem de la Moghiliov. Călătorie lungă şi anevoioasă.. trenurile peste tot încărcate cu lume şi lume sgomotoasă. Peste tot discuţii politice înfocate, mă rog de principii. Ba de câteva ori s-au întâmplat şi bătăi chiar în tren şi tot pe considerente politice. Încăierările se produceau între ucraineni şi velicoruşi pe chestia independenţei Ucrainei. Multe am văzut şi auzit în acest drum. Dar până la urma urmei, după câteva schimbări de trenuri pe la unele noduri mai însemnate de cale ferată am ajuns într-o bună dimineaţă în gara Moghiliov.

Cum ne-am dat jos din tren am şi început să căutăm Cartierul General, pe care l-am aflat chiar lângă gară. Acolo însă am aflat că Comandantul Suprem chiar atuncea era gata de plecare pe front şi trenul şău special pufăie în gară pe linia întâia.

Ce să facem, doar suntem şi noi coşcogemite delegaţie, de la o întreagă naţionalitate, am luat-o repede spre tren, ca să ne prezentăm lui Kerenski. Spre surprinderea noastră când ne-am apropiat de tren … el şi-a luat sborul şi a plecat şuerând prelung, parcă a pagubă.

Noi săracii de delegaţi, cum eram, am rămas cu gurile căscate, înţăpeniţi pe loc şi nu mai eram în stare să facem nimic, nici măcar să vorbim … numai ne uitam unul la altul şi ne priveam ca în oglindă, cum ne-am schimbat la faţă.

După ce ne-am revenit în fire am ţinut un mic sfat acolo lângă terasamentul liniei ferate şi am hotărât să ne ducem iar la Cartierul General să ne informăm unde şi cum îl putem prinde pe Kerenski. Acolo am aflat că el a plecat pe front, unde ultima vreme făcea des navete pentru a convinge personal pe soldaţi să continuie lupta mai departe şi nu se ştie când va reveni şi dacă va reveni la Cartier sau se va duce direct la Petrograd, unde avea şi acolo destulă treabă, fiindcă acţiunea comuniştilor îşi lua din ce în ce un avânt tot mai puternic şi vădit îi submina guvernarea.

Ce să facem? Ţinem iar sfat şi hotărâm să aflăm cine-i ţine locul la Cartier când el lipseşte, am aflat că îi ţine locul generalul Duhonin, şeful Marelui Stat Major.

Am obţinut audienţă la generalul Duhonin, pe care l-am găsit în bună dispoziţie. Un bătrânel simpatic, care ne-a primit cu toată bunăvoinţa, ne-a ascultat păsul şi ne-a spus că el formal nu poate să ne dea aprobare pentru convocare primului Congres al Ostaşilor Moldoveni din întreaga Rusie, cum îi cerusem, dar ne-a dat să înţelegem indirect că e revoluţie şi că noi îl putem convoca şi fără vre-o aprobare oficială.

Atât ne-a trebuit! Chiar atunci direct de la dânsul ne-am dus eu şi cu Păscăluţă la Oficiul Poştal al Cartierului General, care se afla în clădirea gării Moghiliov şi acolo pe un pervaz al unei ferestre i-am dictat lui Păscăluţă, care a scris următoare telegramă şi pe care, după cât ştiu, o păstrează în original şi în ziua de astăzi:

Tuturor, tuturor, tuturor … Comandanţilor şi Preşedinţilor Comitetelor revoluţionare ale fronturilor, armatelor, corpurilor de armată, diviziilor, regimentelor şi unităţilor speciale spre conformare şi strictă executare.

Rugăm să trimiteţi de la fiecare număr de 250 ostaşi moldoveni câte 2 soladaţi şi un ofiţer, ca delegaţi la primul Congres al Ostaşilor Moldoveni din toată Rusia, aprobat de către Comandantul Suprem A. F. Kerenski. Acolo unde în unitatea respectivă nu se află un număr de 250 de moldoveni să se grupeze unităţile vecine şi să se aleagă numărul de delegaţi cerut prin această circulară. Delegaţii trebuie să sosească la Chişinău la data de 20 octombrie, când se deschide congresul.

Rugăm să-i înzestraţi cu delegaţii formale, mijloace de transport şi hrană pentru zece zile.

Pentru neexecutarea răspund personal Comandanţii de unităţi militare şi Preşedinţii Comitetelor Revoluţionare.

Semnat: Delegaţii Ostaşilor Moldoveni Ştefan Holban, Ion Păscăluţă

Moghiliov, Cartierul General

Septembrie 1917

În fond, cei doi ostaşi au luat o hotărâre eroică: au ticluit un ordin ca din partea lui Kerenski, comandantul suprem al armatei ruse, şi, în puterea nopţii, i-au silit pe funcţionarii de la Biroul Presei centrale să-l răspândească pe toate fronturile... În Basarabia bucuria era nespusă şi nimeni nu ştia că cei doi ostaşi ... erau ameninţaţi cu spânzurătoarea. Norocul i-a scăpat, dar fapta lor de cel mai mare eroism trebuie s-o păstreze istoria ca pildă pentru generaţiile viitoare