10 august 1482/2023 - Carpinenii renăscuți dintr-o iubire
Constatînd ca în Petrograd sunt multi cetăţeni din provincia noastră ne-am hotarît să convocăm o adunare a acestor cetăţeni şi pentru aceasta am obţinut o mare încăpere la regimentul Kehgolmscnii.
Chiar a doua zi am publicat în toate ziarele din Capitală o convocare a cetăţenilor noştri,fixîndu-i o după-amiază peste două zile.
La ora stabilită cînd ne-am prezentat la acest regiment am găsit marea sală arhiplină de oameni de diferite vîrste şi cei mai mulţi îmbrăcaţi în diferite uniforme. Pe atuncea toţi slujbaşii statului purtau uniforme speciale.
Când a anunţat un ofiţer de la masa prezidenţială că a sosit delegaţia basarabeană şi noi eram abia pe la jumatatea sălii a izbucnit toată sala în aplauze şi urale care păreau că nu mai vor să ia sfîrşit.
După prezentările de rigoare acei aşezaţi la masa prezidenţială, ofiţerul ne-a prezentat în cîteva cuvinte adunării şi apoi ne-a învăţat să vorbim adunării în graiul nostru moldovenesc.
Noi ne-am executat şi am vorbit toţi trei arătînd scopul venirii noastre în Capitală, înputernicirile şi rezultatele obţinute pînă atuncea.Am fost ascultaţi cu multă atenţieşi adesea aplaudaţi.
Dupa aceasta au vorbit cîţiva cetăţeni din adunare, care s-au asociat la planurile noastre de a organiza şi noi în nouă fprmă socialistă de guvernare a statului şi mai ales să luptăm din puterile pentru a ne organiza bine provincia noastră natală.
Noi atuncea le-am adresat un apel ca toţi, care vor şi pot să caute să plece în provincia natală, unde să-şi pună experienţa şi cunoştinţele în slujba poporului nostru. Mulţi şi-au dat adeziunea chiar acolo pe loc pentru a pleca în patrie.
La sfîrşit s-a votat o moţiune, în care se spunea că cetăţeanii din Petrograd, originari din Basarabia, aderă în la iniţiativa organizaţiilor revoluţionare a ostaşilor moldoveni şi că vor căuta să-şi închine viaţa idealurilor proclamate de revoluţie ajutîndu-şi fraţii di provincia natală.
Cu aceasta întrunire a luat sfîrşit, şi a doua zi au apărut dări de seamădespre întrunirea noastrră în ziarele principale din capitală.
Pentru organizarea şi reuşita acestei măreţe întruniri ne-a dat cel mai preţios concurs ofiţerul Stamate, care după cum am aflat, era un descendent al cunoscutului scriilor Constantin Stamati, de prin părţile Hotinului.