nr.313 din 09.08.1936
În ziua de 5 iulie 1936 a avut loc la Cărpineni întrunirea subcercului pastoral condus de preot Pavel Bușilă, la care au mai fost prezenți preoții Teoctict Procopan (președintele cercului), Andronic Buruiană, Savițchi, Drăgan și Severin.
După mai multe luări de cuvânt ale preoților, s-a oficiat un Te-Deum, după care preoții și membrii corului condus de Eftimie Pocaznoi au plecat în procesiune la cimitirul satului, unde s-a sfințit monumentul fostului director al școlii în care a activat 25 de ani, ridicat din inițiativa preoților Pavel Bușilă și Andronic Buruiană, împreună cu învățătorii și intelectualii din Cărpineni. Au luat cuvânt preotul Bușilă și învățătorul Holban, care au mulțumit celor care au contribuit la ridicarea monumentului, iar protopopul Procopan a vorbit despre rostul dascălului și sarcina grea care i se încredințează.
Autorul articolului, cântărețul Valentin Popovici, nu a menționat numele directorului de școală, căruia i s-a ridicat monumentul.